Nu este prea târziu pentru a reduce decalajul față de Statele Unite, Coreea de Sud și China, au spus reprezentanții Mesei Rotunde Europene pentru Industrie, într-un raport publicat vineri, dar este urgent să se ia măsuri pentru a remedia acest decalaj După ce imaginile au fost distribuite masiv pe internet, poliţiştii au deschis o anchetă, iar localul a fost amendat cu 5.000 de lei, potrivit stirileprotv.ro. Gata s-a dus pandemia! De mâine faceţi ce vreţi, a scris manelistul pe Facebook, la una dintre înregistrările video Si in designul interior, schimbarile prind bine si ne improspateaza starea de spirit. O astfel de schimbare ar putea fi instalarea unei ferestre rotunde, fie ca vorbim de o fereastra clasica, fie ca este vorba despre una de mansarda. Efectul il puteti vedea in imaginile de mai jos unde va prezentam cateva dintre cele mai frumoase ferestre rotunde Imaginile IMPRESIONANTE din lumea înconjurătoare. Autor: Oana Bujor 02.12.2017. Lumea este plină de lucruri excepţionale, unele la care oamenii nu s-au gândit niciodată. Bright Side prezintă o serie de imagini realizate la momentul potrivit. Vezi în galeria foto cât de uimitoare poate fi lumea înconjurătoare NU RATAȚI EVENIMENTUL ANULUI 2020 PENTRU FERMIERI! Grupul Agrointeligența organizează o serie de conferințe, pe durata a patru zile, pentru a mediatiza problemele cu care se confruntă în acest an producătorii agroalimentari din toate sectoarele.Formatul seriei de mese rotunde Forța Fermierilor este unic în România, și în intervalul 16-19 martie 2020, la Palatul Parlamentului.
Toate imaginile sunt doar de prezentare a plantelor mature, pe care le veti obtine dupa plantarea lor in gradina. Pentru urgențe sunați la 0756025770. TEL: 075602577 Gianna visa la randul ei sa aiba o cariera in baschet si sa-i calce pe urme lui Kobe. Fetita de 13 ani era lipita de tatal sau. Mergeau impreuna la meciuri si antrenamente. Kobe, Gianna si alte 3 Este un proiector prevăzut în centru cu o cupolă cu deschideri rotunde,sub care se află proiectorul propriu zis. Proiectoarele mai vechi care transmiteau imaginile prin deschiderile rotunde al cupolei sunt treptat înlocuite de proiectoare moderne care funcționează pe baza tehnicii cu fibre de sticlă Casoleta. Dicţionarele franţuzeşti ne spun că este un accesoriu de bucătărie în care se gătesc diferite alimente. O cratiţă din diverse materiale şi, prin metonimie, casserole poate fi şi preparatul care se găteşte în acest recipient. Căutăm şi caserolă în română, şi acestea sunt imaginile pe care le oferă Google Suprafata lor este cu un numar diferit de unghiuri - 9 sau 12. Cu margele rotunde de obicei se umple partial desenul, iar cu cele patrate - in intregime. Trebuie avut in vedere ca cu cat este mai mica dimensiunea panzei, cu atat mai greu se ontine un efect finit si o clariate a desenului goblenului de diamante, mai ales daca exista.
Masa rotunda (King Arthur's Round Table) este faimoasa masa a Regelui Arthur, din legenda lui Arthur, in jurul careia se adunau regele si cavalerii lui.Dupa cum sugereaza si numele, masa nu are capete, ceea ce inseamna ca toata lumea care statea la aceasta masa avea statut egal. Aceasta a fost descrisa pentru prima data in 1155 de catre Wace, care s-a bazat pe descrierile anterioare ale. Comanda minima este de 100 lei. In tara livram cu DPD Curier : 20 lei la cumparaturi pana in 300 lei, 25 lei la cumparaturi pana intre 300 - 500 lei, transport gratuit la comenzi peste 500 lei Curierii livreaza in intervalul orar 9:00 - 17:00 de Luni -Vineri Sambata nu se fac livrar Acest proiect trateaza Diferente Culturale intre Lumea Nipona si Lumea Araba. Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).. Arhiva contine 1 fisier docx de 31 de pagini.. Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca Morţile subite ale unor bolnavi de Covid-19 au o cauză comună: obezitatea, principala comorbiditate în Covid-19. Boala nu doare, dar funcţionează ca un principiu al dominoului ducând la prăbuşirea întregului organism. Alarmant este faptul că un sfert din populaţia României este obeză Cutii Set 3 Rotunde Inscriptii Mixte Auriu/Negru 12-37 39. 90 Lei Imaginile prezentate pe site au caracter informativ, Datorita setarilor diferite ale tehnologiilor ( monitoare tablete, telefoane) culorile produselor pot avea mici diferente
Mesele rotunde sunt printre hiturile acestui an, toată lumea a înțeles că pentru câștigul de spațiu alegerea circularei de lemn masiv, mai ales din stejar autentic, de Maramureș, este o opțiune greu de ignorat. Calculați așa : o masă de 1,60 m diametru are o circumferință de pi*D = 3,1416*1,60 = aprox 5 m și un pic Ulterior, imaginile au fost postate de cel care le-a realizat pe pagina sa de Facebook, stârnind numeroase controverse. Două femei ţinute în lesă de un bărbat, care spuneau că sunt din Costa Rica. În timp ce lumea era uluită de această scenă, eu am mers să-i întreb ce înseamnă asta!? Voi ce spuneţi O noua inregistrare cu Nicusor Dan a aparut pe retelele de socializare. Nicusor Dan, a fost din nou filmat. Imaginile insa nu vor ajunge sa fie difuzate pe Antena 3 si RTV pentru ca fratele interlopilor, asa cum este catalogat Nicusor Dan pe cele doua posturi TV, merge cu metroul si isi verifica ingrijorat hartiile din dosare 3 articole despre cifre rotunde Cifre rotunde pentru Oktal.ro, in 15 ani de activitate Oktal.ro, primul magazin online din Romania specializat pe comercializarea de produse IT&C, electronice si electrocasnice, a vandut peste 100.000 de laptopuri, 50.000 de calculatoare si circa 100.000 de telefoane mobile de cand a intrat pe piata, in anul 1999 Ce Dumnezeu! Nu-i numai mizerie, criză şi lipsuri pe lumea asta. Sunt, în Bucureştii locuibil, zeci de palate cu parcuri, cu safe-uri şi cu oameni cari le posedă. În fiecare lună se începe, la câte-o răspântie, o nouă construcţie, cu cele 7- 9 etaje turtite, ca să încapă în înălţimea de - pare-mi-se - 21 metri, considerată de primar ca suficientă să sgârie.
Rotunde a. Vezi toate anunțurile (416) 135 Lei Cuplaj Remorca Rotunda Knott K14-A Diam.50Mm 1400Kg. Cuplaj Remorca Rotunda Knott K14-A Diam.50Mm 1400Kg Diametru protap: 50mm Portanta: max. 1400kg Sarcina vert.: Cod produs: CUPLAJ RE 4 Lei Dop bloc motor rotund Opel Corsa A (1986-1994)[S83] #2 02060668. PE COMANDA IN 1-2 ZILE LUCRATOARE !!!. Timişoara, 1 iul /Agerpres/ - Turte rotunde cu miere este prăjitura pe care ne-o recomandă Maria Petrov din Kikinda, în Banatul sârbesc, o reţetă pe care o are de la bunica e Un bărbat îmbrăcat într-un costum negru, având un baston în mână şi o pălărie în cap, a fost filmat, sâmbătă seara, în timp ce se plimba prin Piaţa Libertăţii din Timişoara însoţit de două femei care sunt legate cu lesă Mesele rotunde sunt printre hiturile acestui an, toată lumea a înțeles că pentru câștigul de spațiu alegerea circularei de lemn masiv, mai ales din stejar autentic, de Maramureș, este o opțiune greu de ignorat. Calculați așa : o masă de 1,60 m diametru are o circumferință de pi*D = 3,1416*1,60 = aprox 5 m și un pic
DESCOPERĂ LUMEA FANTASTICĂ A CHIMIEI! AVERTISMENT oculară pentru adulții supraveghetori nu este inclusă. Imaginile sunt oferită numai în Filtre de hârtie rotunde 3 16. Ochelari de protecţie 1 17. Spatule din plastic 2 18. Tinctură de iod 1 19. Benzi de pH 10 20. Paie Satele mele sunt închise, rotunde, pentru că aici se vede tot ceea ce ai de văzut, tot ce este în lumea asta este cuprins în satul meu şi pe cărările lui. Rep.: Aţi surprins natura în toate anotimpurile Bucureşti, 28 aug /Agerpres/ - Târguri de carte, mese rotunde, recitaluri de poezie, expoziţii şi ateliere constituie evenimentele prin intermediul cărora va fi sărbătorită în Capitală Ziua Limbii Române - 31 augus
Este de asemenea disponibil într-o versiune ovală. Mese rotunjite extensibile, ușor de transformat: Masă rotundă extensibilă albă . Mesele rotunde alb extensibile sunt șic, precum și funcționale. Deoarece o masă albă este suficientă pentru a crea o atmosferă clasică, pentru a comunica o idee despre stil și modernitate Sectiunea Interview Questions & Reviews a site-ului Glassdoor.com prezinta o gama larga de intrebari incuietoare, pe care angajatorii de top le adreseaza pretendentilor la un job serios. Urmatoarele intrebari pot fi intalnite cu precadere intr-un interviu de angajare pentru Google, Goldma
Într-o lume în care aproape toate imaginile sunt prelucrate digital, ineditul acestor poze frumoase este că au fost realizate cu ingrediente naturale. Ele ne prezintă, în cadre needitate, minunățiile pe care lumea în care trăim ni le oferă la tot pasul Este, daca vreti, ca si cum v-ati dori un goblen oval de doar 8 x 10 cm dar cusut pe punct de 10 ori mai mic si cu 90 de culori in loc de 5 sau 6. Veti intelege repede ca va lipsesc nu doar acele si atele atat de subtiri dar si ca ochi sau mainile va tradeaza la acest grad de precizie
Descopera usurinta cu care poti sa-ti desfasori treburile zilnice fara a avea grija unei ruperi sau deteriorari a unghiei. Poti deveni usor dependenta de modele unghii cu gel rotunde si scurte desi esti constienta ca unghiile lungi sunt indubitabil mai elegante si mai feminine. Descopera aceste modele unghii, in imaginile urmatoare Pe de altă parte, dacă ferestrele sunt ovale sau rotunde, corpul avionului suportă mai bine forţa de presiune, deoarece aceasta circulă în mod eficient prin materialul din care este fabricat fuzelajul. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul ferestrelor de formă circulară ale vaselor maritime sau ale aeronavelor spaţiale Imaginile (images): imaginile sunt fisierele care au extensii de tipul: .gif, .jpg, .tif, .png, .xcf(gimp), .psd(photoshop).etc - Cu cat imaginea este mai mare cu atat un program de grafica foloseste mai multa memorie pentru a o incarca/edit Legendele mesei rotunde - Mai jos o sa aveti mai multe rezultate pentru cautarea Legendele mesei rotunde. Puteti gasi foarte multe referate accesand categoriile din partea dreapta despre Legendele mesei rotunde.Uita-te mai jos si o sa gasesti cele mai relevante rezultate pentru cautarea Legendele mesei rotunde
Cele mai multe dintre toate, elegante, ochelari de soare cu rame rotunde alege modern si extravagant, fete care iubesc pentru a experimenta. Popular în 2019 - 2020 rame rotunde pot avea diferite dimensiuni, pot fi masive sau subtile, realizate din plastic sau metal Vorbește Lumea - 2020 Vorbește Lumea - 2020 Vorbește Lumea - 2019. 01:42:53 Imaginile care nu s-au văzut până acum. Filmare inedită de la ziua Andrei. Întrebarea Mesei Rotunde - Jorge: Asta este cea mai mare frică a mea, la The Masked Singer. Aici veţi regăsi lumea antică şi medievală aşa cum nu aţi mai cunoscut-o vreodată. Seria Mituri şi Legende ale Lumii este destinată copiilor de vârstă şcolară, care încep să cunoască lumea literaturii în concordanţă cu imaginile prezentate, acestea dezvoltând imaginaţia şi spiritul analitic, gândirea şi logica
Arthur si cavalerii mesei rotunde dupa alexandru mitru - Mai jos o sa aveti mai multe rezultate pentru cautarea Arthur si cavalerii mesei rotunde dupa alexandru mitru. Puteti gasi foarte multe referate accesand categoriile din partea dreapta despre Arthur si cavalerii mesei rotunde dupa alexandru mitru.Uita-te mai jos si o sa gasesti cele mai relevante rezultate pentru cautarea Arthur si. Articole din MESE ROTUNDE scrise de bibliotecacentrala. În ce măsură fotografia poate deveni artă? Aceasta a fost tema discuţiilor din cadrul unei mese rotunde organizată la Biblioteca Centrală la finalizărea expoziţiei de fotografii Irepetabile clipe de splendoare şi mister a publicistului Andrei Viziru.. Organizată în luna martie, această expoziţie a adus o veritabilă candoare. Toata lumea se tine de mana si zice in cor: Noapte buna, draga printesa Pea. Jocul este gata si toata lumea se poate duce la somn. Pentru a ajuta copiii mici sa joace dupa reguli, ambele jocuri au fost realizate in mod asemanator. In plus, ambele jocuri pot fi jucate ca ritual de somn. Jocul 1, este un joc perfect pentru a introduce regulile Cand cauti un restaurant in Craiova pentru nunta ta incepi cu lista de localuri de nunta din Craiova. Avem cea mai completa lista cu orice sala de nunta Craiova nou aparuta, pentru evenimentul tau din Craiova. Locatiile se pot filtra dupa caracteristici ca terasa de nunta Craiova, mese rotunde Craiova
În tot mai multe locuri de pe glob oamenii se ridică împotriva sistemului social corupt Toate articolele de la secţiunea Societate Statele Unite ale Americii îşi cer scuze pentru infectarea intenţionată cu sifilis a populaţiei din Guatemala Modelul femeii vitale și armonioase cu forme pline, rotunde și atrăgătoare Atacat de autorităţi şi concerne farmaceutice, un doctor a. Pe langa spectacolele pe care le puteti vedea online astazi, va recomandam o serie de 12 documentare despre vietile si operele celor mai mari artisti din istorie.Filmele care sunt disponibile gratuit va vor deschide portile in universurile lui Brancusi, Picasso, Francis Bacon, Dali, Caravaggio, Rembrandt, Claude Monet, Andy Warhol, Van Gogh, Velazquez, Raphael si J.M.W. Turner Este perfect pentru introducerea în lumea Sudoku, un joc ce dezvoltă gândirea logică, concentrarea, inteligența celor mici. Piesele rotunde din lemn cu ilustrații cu animale se plasează pe tabla de joc, însă trebuie așezate în așa fel încat să nu se repete un animal pe aceeași coloană/linie 54 Penter Pavaje Klinker 60 Dale Penter Pavaje Klinker Penter Pavaje Klinker Index de produse Penter Klinker 56-57 58-59 Dale NOU 62-63 64-65 66-67 68-69 70-71 72-73 74-75 76-77 78-79 80-81 82-83 84-85 86-87 88-89 90-91 92-93 94-95 96-97 98-99 100-101 102-103 NOU ASTI Colori ASTI Natura Umbriano Senso Grande La Linia Perla ARTE Arc de Cerc Appia Antica Suprema Lusso Tivoli Nordic Maritime.
Iată care este ordinea efectuării calculelor matematice. Ordinea efectuării operațiilor matematice. Operațiile dintre paranteze, atunci când există două cazuri: Când există paranteze rotunde, pătrate și acolade, prima dată se execută operațiile din paranteze rotunde, apoi cele din paranteze pătrate și ulterior cele din acolade Regele Arthur și Cavalerii Maselor Rotunde sunt legendele unuia dintre cei mai cunoscuți regii din Anglia, și cel mai îndrăgit, regi. Deși nu există dovezi directe care să-i dovedească existența, folclorul care înconjoară viața lui este extins Rezumatul legendei arthur si cavalerii mesei rotunde - Mai jos o sa aveti mai multe rezultate pentru cautarea Rezumatul legendei arthur si cavalerii mesei rotunde. Puteti gasi foarte multe referate accesand categoriile din partea dreapta despre Rezumatul legendei arthur si cavalerii mesei rotunde.Uita-te mai jos si o sa gasesti cele mai relevante rezultate pentru cautarea Rezumatul legendei.
Când ieşi din pădure, este o altă lume, este lumea lor. Aici, ei sunt morţi, acolo însă sunt vii. Uneori, îi aud vorbind, strigând şi chiar simt mirosul ţigărilor pe care le fumează. Lumea lor se întretaie cu a noastră atât cât să ne permită uneori să îi vedem cum luptă în continuare, cum trăiesc dincolo, în realitatea. Influenta este evidenta in cultura populara contemporana japoneza. Se mai observa si amprente ale culturilor Asiei si Europei. Astazi, Japonia este principala 'exportatoare' a culturii sale populare, care a castigat tot mai multi fani in toata lumea, mai ales in tarile Est asiatice si in unele parti ale Statelor Unite Pitiriazisul rozat poate fi cauzat de o infecție virală și se manifestă prin apariția la nivelul pielii a multor leziuni mici, solzoase, de regulă rotunde, de culoare cafenie, pruriginoase, ce pot persista până la câteva luni. Dermatita purpurică; Este ușor de recunoscut, deoarece prezintă mai multe pete roșii sau purpurii 115 Lei Proiectoare ceata Maxtel rotunde cu capac de protectie Proiectoare maxtel cu capac alb de protectie sticla galbuie laser -preoiectoare se vand la set de 2 bucati si vin cu tot cu becuri de 55w -spatele proiectoarelor este cromat -se pot prinde pe bulabar sau pe bara masini dv -diametru proiectoarelor este de 10cm -pret fix Compatibil cu. In tarcul leilor de la Playmobil este ora mesei. Ingrijitorul arunca o bucata mare de carne in fata leilor flamanzi iar acestia sar imediat pe ea. Liniste, voi doi! , striga asistenta, este suficient pentru toata lumea. Cu culori clare si forme rotunde Playmobil 1.2. 3 este deosebit de bun pentru c
Intrăm în lumea celor mai mici sateliţi ai planetelor şi a asteroizilor. Corpurile mici nu au formă rotundă pentru că gravitaţia acestora este mică şi nu poate invinge duritatea rocilor. Corpurile mici dar totuşi rotunde, au suferit în trecut procese ce le-au încălzit până la topire. Charon, satelitul lui Pluto este mediu ca. Vorbește Lumea - 2020 Vorbește Lumea - 2020 Vorbește Lumea - 2019. 01:42:53 Imaginile care nu s-au văzut până acum. Filmare inedită de la ziua Andrei. 04:47 Întrebarea Mesei Rotunde - Jorge: Asta este cea mai mare frică a mea, la The Masked Singer.
Cutii Set 3 Rotunde vintage Black Rose. Cutii din carton de cea mai buna calitate idela pentru aranjamentele florale pentru a le da o nota de elegata. Setul contine 3 bucati. Dimensiunile cutiilor sunt urmatoarele:-cutia 1: h=17cm, L=19cm-cutia 2: h=14.5cm, L=17cm-cutia 3: h=12.5cm, L=13.5c La Minerva se adună toată lumea bună!, acest motto s-a născut în Craiova începutului de secol XX. Strada Unirii dădea ora exactă a eleganţei în vechea Craiovă, era locul unde sunetul zilei se ridica din trapul nobil al trăsurilor vieneze, iar seara chema lumea bună la lungi promenade sub lumina felinarelor boeme Impreuna putem schimba lumea ! 23 iunie 2007, 12:20. 0 stele | 0 review-uri. Naţiunile Unite au desemnat ziua de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului. Este sărbatoarea tuturor cetăţenilor indiferent de ţară, rasă sau de altă natură Auditorium Parco della Musica şi alte splendide locaţii din capitala Italiei găzduiesc din 26 octombrie, timp de unsprezece zile, cea de-a 12-a ediţie a Festivalului de film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului, ww Obiceiuri, tradiții și superstiții de Revelion în toată lumea. Peste tot în lume, oamenii cred că de Revelion trebuie să faci ceva pentru a avea mai mult noroc în noul an, pentru a sparge ghinionul, a alunga spiritele rele din vechiul an, a găsi iubirea sau a aduce prosperitate în casă
Cand cauti un restaurant in Bacau pentru nunta ta incepi cu lista de localuri de nunta din Bacau. Avem cea mai completa lista cu orice sala de nunta Bacau nou aparuta, pentru evenimentul tau din Bacau. Locatiile se pot filtra dupa caracteristici ca terasa de nunta Bacau, mese rotunde Bacau Secțiunea de setări a sistemului de operare este complicată, iar interfața Color OS6 nu are un design reușit și nici nu oferă continuitate vizuală. Există iconițe în tot felul de forme și culori - rotunde, dreptunghiulare, pătrate -, iar utilizatorul care folosește launcher-ul implicit nu le poate modifica Americanii şi chinezii văd lumea diferit. on 30 August 2005. . Accesări: 1354 În lumina ultimelor cercetări, americanii şi europenii percep mediul înconjurător în mod analitic - ordonează obiectele conform unui model cunoscut şi le împart în categorii concrete. În acest timp, asiaticii sunt mult mai atenţi la contextul în care.
În ceea ce privește cuiburile, albinele construiesc cuiburi geometrice, din celule de ceară, în timp ce viespile construiesc cuiburi rotunde, cu aspect de hârtie, în general formate din seva de lemn. Deși majoritatea oamenilor nu este grav afectată de intepaturile de albine sau viespi, unele persoane pot avea reacții alergice puternice Salzburger Nockerln este în esenta un sufleu, realizat din ou, faina, zahar si vanilie, servit în platouri ovale cu o forma specifica (cu 3 sau cu 2 moturi - pentru 3 sau 2 persoane), sufleu ce se gaseste peste un pat de sos de zmeura. Este delicios, usor si crescut foarte bine, iar combinatia cu aroma zmeurei este cum nu se poate mai potrivita Inițiate în 1933 ele continuă până în prezent şi au adunat de-a lungul anilor, în jurul mesei rotunde personalități de primă mână precum: Martin Buber, Karl Kerenz, Erich Neumann.
Magazine şi preţuri - Jucării plus Disney Mickey Mouse 65 cm de la 0,00 RON!: (MickeyMouse65cm) Despre mine, Mickey Mouse, puteti spune ca ma aflu printre putinele personaje care pot fi recunoscute chiar si dupa umbra lor. Am niste urechi fantastic de mari si rotunde care au facut ravagii ata Forum despre de ce se repeta imaginile la sopcast. Auto. Inregistreaza-te. Mi-am uitat parola. Prima Pagina. Domenii. Intreaba. Regulament. Creeaza Cont Nou. Domenii. IT Software(8357) Sisteme de operare (1754) Programare (445) Internet(8096) Messenger (1043) Hardware(6667).
Masa rotunda in vise este un simbol al desavarsirii. Exista mai multe mituri asociate mesei rotunde, in mare parte datorita legendelor despre Regele Arthur, dar esenta este ca toti cei asezati in jurul ei sunt egali. 5. Masacru. Masacrul in vise este un simbol foarte intunecat si sinistru, indicand un sentiment puternic de frica. S-ar putea sa. Cumpara acum Set 3 cutii rotunde The best for you olive lemn cod 18-77/78 la 44.9 Lei cu livrare rapida prin curiera Citite, auzite: Imaginile vă pot afecta emoţional N. I. DOBRA. 22.12.2016 23:34. Prin cenuşa imperiului, Cavalerii mesei rotunde, Casa bântuită, Fiica preşedintelui, Liceenii, Văduva neagră... Nu-i mare deosebire nici în ştirile de-atunci şi... breaking news de-acum. Oţetul de mere este un aliment medicament preparat. Cumpara acum Set 3 cutii rotunde funda aurie negru carbon cod 18-62 la 33.9 Lei cu livrare rapida prin curiera Telefon mobil Samsung Galaxy S20 Plus, Dual SIM, 128GB, 8GB RAM, 4G, Aura Blue : acceseaza rubrica noastra Telefoane mobile pentru cele mai multe oferte. Telefon mobil Samsung Galaxy S20 Plus, Dual SIM, 128GB, 8GB RAM, 4G, Aura Blue la preturi mic
Filmul este o poveste animată, plasată dintr-un tărâm imaginar unde toată lumea are capul ţuguiat, cu excepţia unui băieţel pe nume Oblio care, în ciuda formei rotunde a capului, îşi face foarte mulţi prieten 1 articol publicat de bibliotecacentrala în luna April 2016. În ce măsură fotografia poate deveni artă? Aceasta a fost tema discuţiilor din cadrul unei mese rotunde organizată la Biblioteca Centrală la finalizărea expoziţiei de fotografii Irepetabile clipe de splendoare şi mister a publicistului Andrei Viziru.. Organizată în luna martie, această expoziţie a adus o veritabilă.